Arderile necontrolate reprezintă un pericol major pentru viața cetățenilor și pot afecta gospodării, construcții, rețele electrice, păduri și animale.
Pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație uscată, vă recomandăm:
– Să nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
– Supravegheați copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
– Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
Vă reamintim că este interzisă incendierea resturilor vegetale în scopul igienizării terenurilor agricole, această acțiune fiind sancționată prin lege.
Curățarea terenurilor prin incendiere nu este o soluție! Există servicii de toaletare și curățare a terenurilor, cu ajutorul utilajelor și a echipelor specializate.
Alege să fii responsabil!